În total vor fi verificate, într-o primă etapă, 313 persoane. Acestea au fost selectate din patru grupe de risc denumite sugestiv „patron bogat de firmă săracă”, „persoane cu patrimoniu semnificativ, dar fără activități economice cunoscute”, „persoane cu venituri volatile” și „alte persoane care nu intră în cele 3 profiluri de mai sus, însă prezintă riscuri semnificative”.
Fiscul a selectat 60 de inspectori care se vor ocupa exclusiv de „Programul de asigurare a conformării fiscale a persoanelor fizice cu risc fiscal”. ” Se urmărește o medie de 5 cazuri / inspector pentru operativitate și eficiență”, a anunțat ANAF.
„De la preluarea mandatului (aprilie 2013), am restructurat mecanismele de combatere a evaziunii fiscale, iar astăzi, Antifrauda și Inspecția Fiscală scot din piață firmele fantomă și destructurează lanțuri de firme evazioniste zi de zi. Mentalitatea privind obligativitatea emiterii bonului fiscal s-a schimbat radical. Acum a venit momentul, după doi ani de pregătiri laborioase, să apăsăm și mai tare pedala luptei împotriva evaziunii, inclusiv pe segmentul persoanelor fizice. Fie ele personalități ale vieții publice, maneliști, cămătari etc, cu toții fiind pentru noi doar contribuabili cu obligații declarative. Cu toții vor trebui, mai devreme sau mai târziu, să facă dovada fiscalizării veniturilor cu care și-au construit averile”, a declarat într-un comunicat președintele ANAF, Gelu Ștefan Diaconu.
ANAF a lansat „Programul de asigurare a conformării fiscale a persoanelor fizice cu risc fiscal” ca urmare a analizelor de risc fiscal efectuate de Direcția Verificări Fiscale asupra persoanelor fizice, în cadrul programului de asigurare a conformării fiscale a persoanelor fizice cu averi mari, pe baza datelor disponibile privind veniturile declarate și alocările de fonduri (creșteri patrimoniale, achiziții, creanțe, cheltuieli etc.), în urma cărora au fost identificate și alte persoane fizice decât cele din acest grup care prezintă risc fiscal ridicat – risc de nedeclarare a unor venituri semnificative și sustragere de la plata impozitelor aferente.
În eșantionul de risc al persoanelor fizice cu risc fiscal intră proprietarii unor averi afișate semnificative (imobile, autoturisme de lux, alte bunuri de mare valoare, creanțe din creditări acordate companiilor și/sau persoanelor fizice, depuneri semnificative în conturi bancare din România sau din străinătate, cheltuieli personale ridicate), nejustificate de veniturile declarate.
„Programul PFRF (privind persoanele fizice cu risc fiscal, n.r.) vizează verificarea veniturilor și a declarării acestora începând cu anul 2011, întrucât doar pentru acestea se poate aplica atât regula de impozitare a veniturilor a căror sursă nu a fost identificată, cât și procedura de verificare, conform normelor stabilite de legiuitor. ANAF este o agenție de aplicare a legii, fără atribuții în inițierea și aprobarea actelor legislative”, arată ANAF.
Metodologia de verificare a situației fiscale personale include mai multe etape – analiza de risc fiscal, selectarea persoanelor care vor fi supuse verificărilor fiscale prealabile documentare, verificarea prealabilă documentară efectuată asupra persoanelor selectate (se desfășoară la sediul organului fiscal, fără notificarea contribuabilului, pe baza informațiilor și documentelor deținute sau obținute de administrația fiscală), respectiv verificarea fiscală a persoanelor pentru care verificarea fiscală prealabilă documentară a constatat existența diferenței semnificative, în sensul legii, între veniturile estimate pe baza situației fiscale personale și veniturile declarate administrației fiscale (se desfășoară împreună cu contribuabilului și cu colaborarea acestuia).
Cum s-a ajuns la cele 313 persoane care vor fi verificate într-o primă etapă
Din totalul de 14,3 milioane de persoane care obțin venituri impozabile, ANAF a selectat aproape 300.000 pentru eșantionul semnificativ supus analizei de risc. Printre aceștia se numără asociați sau acționari care au împrumutat firma cu peste 200.000 de lei, persoane care au cumpărat bunuri sau case de peste 70.000 de euro, au depozite anuale de peste 150.000 de lei sau au achiziționat mașini mai scumpe de 25.000 de euro.
ANAF a identificat peste 130.000 de cazuri în care diferența între veniturile estimate și cele declarate este mai mare de 10%, dar nu mai puțin de 50.000 de lei.
Mai departe, agenția a stabilit că aproape 5.900 de persoane prezintă un grad ridicat de risc fiscal, respectiv au un risc anual de nedeclarare mai mare de un milion de lei anual, au făcut achiziții de proprietăți imobiliare în intervalul 2011 – 2013 mai mare de 150.000 de euro sau au cumpărat în același interval mașini de peste 75.000 de euro.
Dintre cei 5.900 de contribuabili, 1.160 au fost eliminați întrucât riscul de nedeclarare de peste un milion de lei este acoperit de veniturile soților.
Vezi aici modul cum au fost selectate cele 313 persoane care vor fi verificate de Fisc
4.800 de români, pe lista ANAF
În luna februarie, Fiscul a anunțat că va controla averile altor 4.800 de persoane, prin extinderea programului început în 2011, în care a încadrat 400 de români cu averi de peste 20 milioane de euro.
„Acest program va continua la nivelul persoanelor pe care le avem în grupul-țintă, dar urmărim declanșarea unui nou program, extins, întrucât din analizele noastre de risc pe care le-am făcut în rândul persoanelor fizice, am constatat existența unor riscuri fiscale și pentru alte persoane. Am considerat necesar să demarăm alt program, de aceeași natură, pentru în jur de 4.800 de persoane, altele decât cele 400 din grupul țintă, program care să vizeze nu doar controlul fiscal, cât și utilizarea altor instrumente și tratamente de creștere a conformării voluntare”, a declarat miercuri Eugen Șerban, director în cadrul Direcției Verificări Fiscale, structură a ANAF însărcinată cu controlul marilor averi, la o conferință a PwC România.
El a arătat că, pentru extinderea programului, Fiscul a avut nevoie de mai multe resurse, astfel că a înființat servicii de verificări fiscale la nivel regional, localizate în localitățile în care funcționează direcțiile regionale ale Finanțelor Publice, dar aflate în structura Direcției de Verificări Fiscale din aparatul central.
ANAF a alocat 120 de inspectori fiscali pentru controlul celor 4.800 de persoane, recrutând deja în ianuarie 70 de persoane.